Dan Negru, „Regele Revelioanelor”, a spus lucrurilor pe nume! După ani de speculații și zvonuri despre o presupusă relație cu Andreea Marin, prezentatorul TV a făcut lumină într-un mod neașteptat. Întrebat direct dacă între el și „Zâna Surprizelor” a existat vreodată ceva mai mult decât prietenie, acesta a oferit un răspuns care a uimit pe toată lumea!
Invitat în urmă cu câțiva, în cadrul unei emisiuni, Dan Negru a fost întrebat direct dacă între el și Andreea Marin a existat vreodată o relație amoroasă. Cu umorul care îl caracterizează și fără să evite subiectul, Negru a oferit un răspuns care a lăsat loc de reflecție, dar care a exclus clar o poveste romantică.
Cei doi au fost colegi în urmă cu peste două decenii, pe vremea când făceau furori la TVR în emisiunea „Știrile de Sâmbăta Asta”, jucând chiar rolurile unui cuplu – Rozi și Rabă. De aici până la bănuieli că ar forma un cuplu și în viața reală… a fost doar un pas. Iar telespectatorii au alimentat ani la rând ideea unei posibile povești de dragoste între cei doi.
În emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, Dan Negru a fost pus în fața întrebării: a fost sau nu cu Andreea Marin? Iar răspunsul lui, deși elegant, a aprins din nou imaginația publicului:
„Am lucrat cu Andreea o bună bucată de timp. Am iubit împreună televiziunea. Ne-a plăcut job-ul asta (n.r. locul ăsta de muncă). Domnul Lazarov a știut cum să ne contamineze. Un profesor bun nu este ăla care te învață, ci care te contaminează. Am iubit împreună televiziunea.
Acum, Andreea, la rândul ei, are copii, eu am doi copii. Andreea este unul dintre oamenii importanți care a lăsat urme în televiziunea din România. Am lucrat cu multe prezentatoare de televiziune din România, două sunt extraordinar de generoase. Am prezentat cu ambele. Cu Andreea am prezentat Festivalul de la Mamaia, de exemplu. Și cealaltă despre care spun este Mihaela Rădulescu.
Sunt două prezentatoare generoase, care pe tine, ca prezentator, ca și co-prezentator, te fac să te simți bine. Nu sunt ca măgarul din Shrek: pick me, pick me. (n.r. alege-mă pe mine, alege-mă pe mine). Sunt prezentatoarele care vor și ele … – și eu aș vrea să vorbesc, camera pe mine. Bună ziua – Și vine ăla și îl dau la o parte.”
Deci… a fost sau n-a fost? Oficial, nu. Neoficial, fanii tot speră! Cert este că între Dan Negru și Andreea Marin a existat o chimie evidentă, alimentată de o pasiune comună: dragostea pentru televiziune.